Pentrucă-uri

Pentrucă nu se poate să mă prindă o duminică Acasă fără să merg la bolta cu steluțe.

Pentrucă nu mi s-a întâmplat încă să merg pe străzile oraşului lui Hermann şi să nu mă întâlnesc cu oameni cunoscuți.

Pentrucă de fiecare dată când mă întâlnesc întâmplător cu un omuleț îmi dăruiește ceva şi îmi spune “să nu îți pierzi niciodată sufletul de copil!”.

Pentrucă am condus pentru prima oară de la Sibiu la București, şi nu oricum, ci la volanul maşinii preferate şi avându-l în dreapta pe cel mai drag uncheş.

Pentrucă nici nu se putea nimeri mai bine decât să fii la noi în vizită şi să mă descarc de o mare îmbrățişare… nu ştiu cum se face, dar mereu îmi eşti alături, chiar dacă eu nu merit.

Pentrucă niciodată o îmbrățişare nu vine de la tine, însă de primit mereu le primeşti, şi încă cu drag…

A trecut deja 1 an

S-au adunat cu toții la tine acasă, au venit cei dragi din toate colțurile țării doar pentru a-ți aduce o floare, un gând bun şi-o lumânare. A trecut un an de zile de când casa ta e atât de goală fără tine… Eu ştiu, sau cel puțin aşa îmi place să cred că ai ajuns într-un loc minunat, de unde ne veghezi pe toți în continuare. Eu te simt la fel de aproape şi ştiu că îmi vei fi alături mult timp de acum încolo.

Există oameni în viața noastră care sunt de neînlocuit. Există persoane care ocupă un loc special acolo la noi în suflet, un loc care va rămâne mereu gol şi plin de dor…

Plimbare cu suflet

De astfel de oameni am nevoie în jurul meu: să mă sune și să îmi spună „cred că ți-ar prinde bine o plimbare și o altfel de activitate”. Nici nu am stat pe gânduri și am acceptat… chiar aveam nevoie. M-a întrebat unde să mergem, iar din locurile enumerate l-am ales pe primul necunoscut. Am mers Acolo, ne-am luat doza de liniște și energie, iar la ieșire am rămas uimită de priveliște. Cunoșteam „imaginea”, dar nu știam de unde era… și de nu aș fi trecut de atâtea ori pe lângă acel loc…

Povestindu-i despre „proiectele” mele, mi-am dat seama că ele cam stagnează, așa că astăzi, l-am luat frumos pe Niki și am ieșit la „vânat” de poze… îmi era cam dor. Noroc că mai există astfel de omuleți care îmi amintesc de mine și de ceea ce îmi face plăcere cu adevărat să fac.

Am ajuns și la „sediu”, locul unde oamenii frumoși se întâlnesc și realizează lucruri minunate pe care apoi le vor împărți celor care au nevoie de o mică bucurie. Am muncit cu drag, am povestit, am râs și ne-am plimbat apoi privirile printre sutele de cotoare. La cererea unei explicații asupra unui cuvânt nou, mi-a dat un exemplu care înseamnă enorm de mult pentru mine (și de care „habarnare”), dar am zâmbit, știind că nimic nu este întâmplător. Rămâne doar să îi mulțumesc pentru o asemenea seară.

PS: „Da, într-adevăr este plin de contraste orașul ăsta!”

PS*: sper că mă voi obișnui cu bunătatea și căldura din privirea ta…

Oameni cu suflet frumos

Ești primul om care mi-a spus vreodată că am un „suflet frumos”. Ești sufletul alături de care o adevărată poveste de prietenie a început de la un simplu… vis.

Sper să mă porți ierta pentru faptul că am plecat „ca și când a doua zi ne vom revedea”, dar chiar asta simt. Deși locuiești la mii de km depărtare, tot aproape te simt și nici nu ne-am dat seama că de la ultima revedere a zburat deja un an…

Drum bun să ai și grijă mare de sufletul tău bun și frumos!

PS: „Cum e albastrul tău, prietene?”

Cluj, oraş al studenției mele

Servus, Kolozsvar!

Am avut ocazia, oportunitatea de a trăi viața de student aşa cum o visam, în alt oraș, cu mâncare de la cantină şi dormit în cămin (chiar dacă am dormit pe o uşă în anul I, a fost şi aia o lecție și o îndreptare de spate) 🙂

După ce am terminat facultatea, cineva mi-a spus: “acum, pentru carieră trebuie să schimbi din nou oraşul, de preferat cu unul mai mare”.

Eu am ales să merg acasă, să mai încep acolo o facultate (între timp am terminat şi Masterat-ul la Cluj). După absolvirea facultății de acasă voiam înapoi la Cluj, să îmi încep cariera de proaspăt “injiner”, însă Clujul nu m-a vrut, am fost la două interviuri, dar nu a fost să fie.

M-am ferit de Bucureşti! Mi se părea un oraș trist, comunist şi fără culoare… şi iată că deja au trecut 5 luni de când sunt aici şi nu e atât de “grav” pe cât mă aşteptam.

Revăzând Clujul acum şi plimbându-mă pe străzile-i pline de amintiri, mi-am dat seama că a fost oraşul studenției mele, oraşul care m-a învățat adevărate lecții de viață. M-a făcut să îmi dau seama că probabil îmi era doar teamă de un alt oraș nou şi “efortul” de a găsi omuleți noi. Dar a avut Cineva grijă să îmi fie bine şi la București. Şi dacă stau mai bine să mă gândesc, cu toate că am terminat o facultate la Cluj, tot nu cunosc la fel de mulți omuleți ca aici şi plus de asta este acel sentiment unic şi plăcut în care mă plimb pe străzi, mă pierd (aş fi în stare zi de zi) şi descopăr locuri şi oameni noi şi frumoşi.

Clujul va rămâne oraşul studenției, plin de amintiri care mai de care şi cele mai studențeşti nebunii trăite!

Cu veşti de bine

Împreună: împreună în 2, împreună în 3.
Ultimul weekend petrecut acasă a fost plin de veşti bune: primii doi au fost cei care mi-au spus că s-au hotărât să devină trei – aştept cu nerăbdare confirmarea doctorului; apoi am primit vestea din partea celor doi omuleți dragi care, împreună, vor să vină să dea aripi viselor în acest oraș. Faptul că eu am venit singură aici, nu înseamnă că sunt mai puternică decât tine…

Veştile bune nu s-au oprit aici: “celula mea de criză, salvarea mea” este un puşti foarte deştept, olimpic şi campion la diverse activități, care mi-a dat vestea plecării la studii în țări străine. Mă bucur enorm de mult pentru el, şi nu doar pentru el, mai sunt câțiva copii talentați care au fost acceptați la universități din lumea largă… mă bucur pentru ei din tot sufletul, dar în acelaşi timp simt o teamă, simt că această țărişoară pierde valori, pierde oameni talentați şi frumoşi, cărora din păcate, aici nu le scoate nimeni valoarea şi talentul la iveală. Şi stau şi mă întreb ce are această țară să le ofere şi de ce s-ar mai întoarce? Sau poate din contră, (cazurile de față se exclud) cunosc caz care s-a întors în țară şi pur şi simplu s-a (re)îndrăgostit de plaiurile natale…

Călătoriți… mult, învățați… repede, trăiți… cu adevărat, iubiți… din suflet!

Împărțire… la doi

Nu m-am gândit niciodată, până într-o zi când, mai în glumă, mai în serios, cineva mi-a zis “ce nebună eşti! cum te suportă?” Sincer? Nu m-am întrebat niciodată, dar răspunsul a fost unul total pe neaşteptate: “suntem doi copii amândoi… doi copii nebuni” 🙂

Dorință

Știu că nu te-am „căutat” lunile astea, dar acum nu m-aș supăra dacă ai începe să dai câte un semn din când în gând…

Long time

“Neața. Sunt foarte fericită zilele astea şi dac-aş putea aş împacheta puțin din ea şi ți-aş trimite şi ție colet la București, în caz că ai nevoie pe aşa vreme mohorâtă. Miss you a lot.”

Cum să nu mă bucur de asemenea momente şi omuleți dragi pe care îi am şi care au grijă de mine?

Acest mesaj nici că se putea să vină mai bine, eu dându-i vestea că în weekend voi merge acasă: “… anunță-mă când poți, eu pot oricând şi dacă am orice altceva programat se contramandează” 🙂

PS: să mă aştepți cu medicamentul, că m-am îmbolnăvit… de dor! :))