Prin CBU

Ce să și faci în zilele libere, după ce ai mâncat bine? Ieși să îți plimbi burtica prin oraș 🙂

Acasă!

Un weekend Acasă, doar cu ai mei, că trecut-a ceva vreme…

Inițial nu știam dacă să merg sau nu, dar apoi mi-am dat seama că mai sunt două-trei zile până la Crăciun și că poate nu i-ar strica mamei puțin ajutor, măcar la curățenie, dacă la mâncăruri nu mă bag.

L-am motivat și pe tata și s-a apucat să bată covoarele pe zăpadă, am făcut curat în toate colțurile casei, am șters praful, am spălat și… a venit seara! Am uitat ce înseamnă să stai la casă, câtă curățenie și câtă suprafață (eu la Cluj am în trebuință cam sfert de spațiu).

Mi-am sunat brudărelul, l-am invitat la o cină cu Rummy,

iar până a venit el, am dat o fugă cu mama în Târgul de Crăciun (că eu nu am apucat să îl văd):

Cât de greu mi-a fost să plec de data asta? Foarte! Să știu că plec în seara asta, doar pentru a fi mâine 8h la servici… triiiiist! Dar mă voi întoarce… în două zile! See you soooooon! 💝

Toamnă cu parc

„Parcurile au rămas
clipe de răgaz și umbre
doar pe bănci mai fac popas
frunze reci și haine sumbre.”

Acasă, timpul trece altfel…

Și mereu aș vrea să-l fac cumva să mai stea, să fie mai îngăduitor cu mine!

De cum am ajuns vineri seara acasă, am mers direct să văd o burticăăăăă! [Mara e pregătită să vină pe lume, mai are doar câteva zile de stat acolo cuminte].

Sâmbătă de devreme am mers prin oraș cu mama, apoi cu fratelo la făcut de galerie echipei lui tata de junioare (că e volei, că e handbal, nu mă pot abține să nu mă agit stând în tribună când mă uit la astfel de activități!), apoi am revăzut pe cineva drag (trecut-au lunile…), iar pe seară am fost să văd un Ghemotooooc (care crește și se schimbă atât-atât de repede!) 😊😇 

De ceva vreme, îmi stă acolo undeva, pe suflet cuvântul „milostenie”. Îmi dau seama că nu împart, că nu dau destul celor care au nevoie de ceva, de orice, fie el un lucru, o vorbă bună, un gând bun, o rugăciune… iar astăzi am primit… mult și multe! Asta așa, ca să îmi întărească și mai tare voința și să trec la fapte!

Duminică dis-de-dimi am mers la Catedrală, acolo unde știam că s-au organizat copiii cu o frumoasă activitate de strângere de fonduri (pentru 3 cazuri diferite). S-au mobilizat ei, dragii de ei și fiecare a venit de acasă cu câte o prăjitură / chec / tort sau care ce a mai putut și le-am pus pe toate la vânzare. Suma de care au nevoie cele trei persoane (pentru diversele intervenții) este mare, însă noi am făcut atât cât am putut. Să sperăm că pic cu pic, vom putea să îi ajutăm cât mai mult, pe fiecare în parte.

După ce am ajuns acasă, m-am întins un pic în pat și pe când să ațipesc a venit fratelo la masă. Și pentru că încă nu era gata, am mers în grădină și ne-am inaugurat noul frisbee! A ieșit mama la un moment dat pe geam și ne-a strigat „Copiiiii, haideți la masă!” Am fost pe jos de râs cu toții! :))

Mi-a plăcut mult că am ales să petrec timp cu fratelo, să ne jucăm! Îmi place cât de mult povestim în ultima vreme, parcă nu se mai simte (în sfârșit!) diferența de vârstă (atât de tare).

Curățenia de primăvară

… sau mai bine zis, fiecare cu ce are 🙂

Tare mândri unii când îşi cumpără pentru prima oară o bicicletă… ştiu că nu îi e uşor, dar mă bucur enorm de mult să văd că acum îşi dedică timp lui şi investește, în sfârșit, în ceea ce îi place cu adevărat, “nemaistându-i” nimeni în “cale”.

Era un citat care zicea: “Dă-le celor pe care îi iubești aripi să zboare, rădăcini să se întoarcă și motive să stea.” Însă nu toată lumea ştie să facă asta; nu o fi uşor, dar măcar se poate încerca…

Pentrucă-uri

Pentrucă nu se poate să mă prindă o duminică Acasă fără să merg la bolta cu steluțe.

Pentrucă nu mi s-a întâmplat încă să merg pe străzile oraşului lui Hermann şi să nu mă întâlnesc cu oameni cunoscuți.

Pentrucă de fiecare dată când mă întâlnesc întâmplător cu un omuleț îmi dăruiește ceva şi îmi spune “să nu îți pierzi niciodată sufletul de copil!”.

Pentrucă am condus pentru prima oară de la Sibiu la București, şi nu oricum, ci la volanul maşinii preferate şi avându-l în dreapta pe cel mai drag uncheş.

Pentrucă nici nu se putea nimeri mai bine decât să fii la noi în vizită şi să mă descarc de o mare îmbrățişare… nu ştiu cum se face, dar mereu îmi eşti alături, chiar dacă eu nu merit.

Pentrucă niciodată o îmbrățişare nu vine de la tine, însă de primit mereu le primeşti, şi încă cu drag…

Acasă

Mi-aș dori ca atunci când merg Acasă, ziua să aibă cel puțin 50 de ore!

Chiar dacă știu că acest lucru nu este posibil, am profitat de fiecare minut al puținelor ore pe care le am la dispoziție în weekend-urile pe care aleg să le petrec Acasă.

M-am trezit cu mare drag și cu un larg zâmbet pe față pentru a merge să-i ascult pe copiii cei frumoși cântând și umplându-mi sufletul cu bucurie!

Apoi, am petrecut timp prețios cu „dom’ profesor”, cel care pentru mine a fost mereu un tată și un profesor exemplar, în toate lecțiile vieții pe care mi le-a dăruit cu dragoste și fericire. Stând în sală, în acea atmosferă de competiție, mi-am dat seama că întotdeauna ceva în mine va bate cu putere când vine vorba de sport, iar în minte, mereu îmi va apărea inevitabila întrebare „De ce oare nu am curaj să îmi urmez visul?”

<<Prieteni>> „Știu că tu vii de la sute de kilometri, dar eu chiar n-am chef să ies din casă…” vs „Ești în Sibiu?? Super! Ne vedem, cum să nu! Oriunde și la orice oră!” … cum să nu-i iubești? Pe toți, cu mic, cu mare!

Duminică… Acasă… cupola cu steluțe… nu se putea să plec de Acasă fără să merg să îmi încarc sufletul cu (măcar) o steluță de Acolo; cât despre îmbrățișarea primită cu suflet, nu pot spune decât că va rămâne bine întipărită acolo unde trebuie… Mulțumesc, pentru că ești!

 

Dor de “acasă”

Astăzi mi-am dat seama că există oameni care nu știu ce înseamnă să fii plecat mult timp de acasă, nu știu ce înseamnă să îți lipsească acel “acasă”, să îți fie dor, să simți lipsa locului în care te-ai născut, ai copilărit, să îți fie dor de cei dragi de acasă, de familie, de prieteni, de timpul și plimbările petrecute cu ei, să îți fie dor să te plimbi din nou pe străzile din locul natal …
Există oameni care cred că cei care au plecat din această țară, au plecat de tot și că renunță la tot ce au sau au avut aici … Nu le e ușor! Niciunuia! Oricât de viteji s-ar da unii, oricât de mult ar vrea să renunțe la țara asta, îi leagă multe lucruri de casă. Este un sentiment unic când vii acasă după o perioadă îndelungată, e ca și cum … te-ai naște din nou 🙂
Mi-am dat seama că nu știu cum să explic acest termen de “acasă” cuiva care nu a trăit-o pe propria piele. “Păi ce-i așa greu? O plecat, și-o făcut o nouă viață acolo și gata!” Dacă ar fi așa ușor să lăsam totul în urmă și să plecăm …