Month: December 2014
„urme” lăsate de FITS
Cineva acolo sus are grijă ca noi să întâlnim sau să fim alături de cineva în anumite momente importante sau de neuitat. Așa a fost și în cazul acestui copil drag: am fost acolo exact când a avut nevoie (din întâmplare, pentru că abia ne cunoșteam atunci), iar îmbrățișarea cu care i-am fost alături a contat enorm de mult… asta pentru că tot vorbeam de gesturi pe care le facem fără a ști cât de mult îi ajută pe cei din jur sau câtă nevoie au de ele.
Ajunsă Acasă, de câteva zile mă tot gândeam la acest copil drag (cam mult în ultima vreme, dar fără o justificare anume) și pentru că timpul și-a pus amprenta între poveștile noastre, am dat un semn de viață, iar bucuria revederii a fost pe măsura așteptărilor. I-am observat inelul de pe mână de cum ne-am văzut, dar nu am zis nimic, apoi pe parcursul poveștilor mi-a spus despre fericirea care a învăluit-o cu scurt timp în urmă. Mi-a plăcut că nu mi-a spus la telefon acest lucru, anumite lucruri chiar își pierd farmecul prin distanță, așa că a așteptat momentul ideal. Mă bucur enorm pentru ei, că s-au găsit și că sunt fericiți împreună. Sunt doi oameni frumoși și luminoși, iar pe „norocos” îl cunosc din vremea liceului…
Să creșteți minunat… împreună!
La săniuș
Nici nu mai știu câți ani au trecut de când am fost ultima oară la săniuș!
Astăzi am fost din nou copil, nu că nu aș fi mereu, dar azi am trăit din plin și m-am bucurat nemăsurat fără măsură 🙂
Ne-am întrecut în recoduri, care ajunge mai departe, dar trebuie să recunosc, din păcate, am luat bătaie… detașat! Dar nu-i bai, îmi voi lua eu revanșa! … Derdelind necărări continuă!
Peisajul? Eu aș zice pe scurt „de basm”, dar voi lăsa fotografiile să „vorbească”:
Din categoria „Pentru că iubim Sibiul”
Există oameni care descoperă alte orașe, alte locuri frumoase și cărora nu le mai place orașul natal. Nu știu cum este posibil, dar este. Eu una nu aș putea, cred că oriunde voi merge, oricât de departe și pentru orice perioadă, Sibiul este și va fi mereu al meu Acasă. Îl voi vedea mereu cu ochi subiectivi pentru că mă leagă prea multe de el și ale lui ziduri istorice, pline de povești.
Cunosc pe cineva care s-a îndrăgostit de alt oraș, iar pe acesta nu-l mai place. Nu știu dacă am fost eu de vină sau zăpada sau ora albastră sau zilele acestea libere de relaxare, dar a recunoscut, chiar și dacă pentru o fracțiune de secundă, a zis „ce frumos e Sibiul!”
Cum ar putea să nu fie?
Fwd: Christmas Day
Postare din data de 25 decembrie 2013:
Pentru că nu există Crăciun fără a lua masa la buni acasă și a degusta tradiționala și delicioasa supă de tăieței! 🙂
Postare din data de 25 decembrie 2014:
Pentru că există Crăciun fără… buni. Și din păcate doar așa va fi de acum încolo, dar cum mi-a spus copilul-cu-care-am-aceleași-însemnări „acum sunt mai aproape de noi ca niciodată”.
Anul acesta, din păcate, nu am mai mers la bunici la masă (ca pe vremuri) să degustăm tradiționala și delicioasa supă de tăieței, în schimb am fost în acel loc plin de liniște (singurul loc în care se aude zborul păsărilor trecând pe deasupra), cu o coroniță de brad, o lumânare și un gând bun.
Cât timp am stat acolo cu ai mei, ne-am adus aminte de vremurile când tăiau și ei porc și se strângea tot neamul acolo de sărbători, era casa plină; dar în același timp am realizat și că ei toți s-au reîntâlnit dincolo și că noi mai suntem puțini pe aici…
Sunt sigură că buni îmi zâmbește de acolo de unde e, de fiecare dată când mama încearcă să facă mâncarea bună ca a ei și îmi spune „știu că nu e așa bună cum o făcea mama”…
Acasă
De obicei drumul spre casă este mereu mai scurt, dar de această dată a fost și mai scurt! Anul acesta (din păcate sau din fericire), am tras chiulul la tot ce a însemnat pregătirea casei de sărbători… important este că am ajuns înaintea lu’ Moșu’ și l-am așteptat cuminte.
Ne-am strâns toți 4, am stat ce am stat la povești, apoi am dat iama la cadourile de sub brad: noi primii, ai noștri stăteau de la distanță și ne priveau cum stăm în genunchi cu nasul în pungi. „Sunteți exact ca doi copii”… exact așa ne-am și simțit, exact asta și suntem! Am fost și vom fi mereu copiii lor, orice s-ar întâmpla. Am primit chestii la fel (ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum) și ne-am distrat de minune făcând miștouri de genu’ „ai mei sunt mai frumoși!”, „ba ai mei!” și tot așa 🙂 dar ne-am bucurat tare mult de fiecare lucru primit.
Cu toate că avem o vârstă, ne-am bucurat din nou ca doi copii și nici că se putea să ne petrecem altfel această seară magică decât în familie!
„Bucuria este adevăratul dar al Crăciunului.”
De duminică
Îmi făceam griji că poate după ziua de ieri, voi avea probleme să mă trezesc de dimineață, dar ai avut grijă să mă trezești la timp și astfel m-am trezit cu un larg zâmbet pe față.
Ce poate fi mai frumos într-o zi de duminică decât să o petreci ascultând Norah Jones la noua achiziție, alături de cel mai cool „uncheș”? 🙂 Mulțumesc pentru cadoooooou!
(altă) evadare de weekend
Cum era acea veche vorbă din bătrâni? „Cine se trezește de dimineață departe ajunge”? Exact așa am făcut și noi. Ne-am trezit sâmbătă cu noaptea-n cap pentru a merge până în capătul celălalt al țării, la Dunăre. Am mai fost la Orșova în urmă cu 7 ani, culmea, tot în luna decembrie, însă acum a fost o adevărată zi de primăvară, însorită și caldă.
La întoarcere am trecut prin Târgu Jiu, pentru mine a fost prima vizită în „orașul lui Brâncuși”, dar am surprins momentul ideal din zi pentru fotografii.
Ne-am plimbat, am povestit, am mâncat dulciuri (prea multe), am făcut poze și… am cântat! Adică… ni s-a cântat, adicăăă… ne-a înnebunit! Dacă „baleneză” nu am învățat (Finding Nemo), mă apuc acum de „minioneză” (Despicable me) :))
Mulțumesc, omuleți dragi pentru excursie! Și-altă dată!
La împărțit
… de bucurii! Peste tot, pe unde apucăm, în clădiri, în fața lor și printre ele, pe străzi, prin metrouri, în casele și în sufletele oamenilor: de la cei mai mici (care acum sărbătoresc Crăciunul pentru prima oară), până la cei mai în vârstă (pentru care poate fi ultimul Crăciun…). Da! Suntem nebuni… eu, cap de listă! Dar nimic nu se compară cu sentimentul trăit, cu emoția și bucuria de a împărți gânduri bune și luminoase.
„Mulțumim că gândiți cu sufletul!”
Sport cu… anii!
Au trecut ceva de ani de când m-am lăsat de performanță (dacă acei anișori petrecuți prin sălile de sport se pot numi așa), dar din păcate au trecut aproape doi ani de când nici măcar nu am mai pus mâna pe o minge de volei.
Nu știu cum se face, dar tot voleiul ne aduce împreună, astfel că am fost să vedem un meci și ne-au apucat toate amintirile de prin cantonamente și toate nebuniile pe care le făceam… unele parcă s-au întâmplat ieri… în ciuda deceniului care a trecut de atunci!
M-a schimbat mult sportul: am învățat cu adevărat ce înseamnă cuvântul „echipă”, am învățat ce înseamnă a împărți, a fi alături de celălalt, a-l ajuta, am învățat ce înseamnă prietenia adevărată! Sportul te formează, te dezvoltă, te învață, te educă!
Momentele trăite, efortul, oboseala, munca depusă, bucuria, pasiunea, talentul, victoriile, dar și înfrângerile sunt toate constructive pentru fiecare în parte, atât ca și jucător, dar mai ales ca și om!
Le voi fi mereu recunoscătoare celor care mi-au fost alături în tot acest timp!
PhotogrAndra 