… stai ca pe ace ca să nu vă zică iar cineva gyere ide de acolo 😂
Că așa e când dă omul de floricele… și nu orice floricele… că acum are experiență în cules (cu tonele chiar) la de-astea medicinale, deja mi-a și spus la ce e bun cimbrișorul… până să se apuce de cules 😂
Nici aici nu am ajuns niciodată… e bine, e bine că încă îmi mai descopăr județul 🙂
Sau despre cum să îi suni pe oameni și să le spui ˝Ne e foame, dacă venim la voi, ne dați de mâncare?˝ :))
Și dacă tot am stat acasă 4 zile, într-una din ele, ai mei au avut ideea să ieșim la o plimbăreală, iar mie taaare rău mi-a părut 🙂
Lacul Cinciș:
Grădinile lui Zoe:
Când ne scoate mama în lume…
Iar pe noi ne chinuie talentele… ca să nu zic pozițiile :))
Am revăzut Salina Turda după 8 anișori
Și am descoperit Piatra Secuiului, din satul Rimetea, „întâmplător” 🙂
M-a cam plăcut surprins acest loc! Acum, doar am privit de la distanță „Piatra”, pe ea, cerul și alpiniștii ce o escaladau. Dar poate voi reveni, într-o drumeție, să văd vederea și de sus.
Cuvântul zilei este:
INEBRANLÁBIL, -Ă adj. care nu se lasă doborât; neclintit, ferm, inflexibil. (< fr. inébranlable) [sursa – dexonline.ro]
În rest… toamnă și Bucurii să fie!
Cum era acea veche vorbă din bătrâni? „Cine se trezește de dimineață departe ajunge”? Exact așa am făcut și noi. Ne-am trezit sâmbătă cu noaptea-n cap pentru a merge până în capătul celălalt al țării, la Dunăre. Am mai fost la Orșova în urmă cu 7 ani, culmea, tot în luna decembrie, însă acum a fost o adevărată zi de primăvară, însorită și caldă.
La întoarcere am trecut prin Târgu Jiu, pentru mine a fost prima vizită în „orașul lui Brâncuși”, dar am surprins momentul ideal din zi pentru fotografii.
Ne-am plimbat, am povestit, am mâncat dulciuri (prea multe), am făcut poze și… am cântat! Adică… ni s-a cântat, adicăăă… ne-a înnebunit! Dacă „baleneză” nu am învățat (Finding Nemo), mă apuc acum de „minioneză” (Despicable me) :))
Mulțumesc, omuleți dragi pentru excursie! Și-altă dată!
„Hai până la Dunăre”… hai!
În aceste zile de octombrie, vremea este surprinzător de caldă, așa că am pus mâna pe telefon și am zis doar atât „vreau să evadez din oraș!”. Evident că nici nu s-a pus problema convingerii, astfel încât de seara până dimineața ne-am și mobilizat și am plecat.
La cabana Bârcaciu, am mai tot fost, așa că de această dată am schimbat traseul și astfel am cucerit urcarea până la cabana Suru (1450 m). Nu a fost un traseu greu și nici lung (~2h30min), a fost chiar foarte frumos, am avut parte de o vreme superbă, însă până ne-am adunat și am pornit noi, ne-am dat seama că nu vom mai ajunge în timp util și până pe vârful Suru – va rămâne ca motiv de mai mers încă o dată (mai ales că acum am aflat de posibilitatea de a ajunge la cabană pe mai multe căi, data viitoare o vom alege pe cea mai scurtă – în timp, iar nivelul de dificultate va rămâne de văzut).
PhotogrAndra 