Munți, zăpadă, altitudini, soare… ski!

Sau… cum să te bronzezi arzi mai bine față! Pardon, pe jumătate de față că restul au fost ochelarii…

Ne-am cunoscut în tabăra de Crăciun, am râs, am cântat, am împărțit chiar și același pat pentru câteva nopți, ne-am uitat după constelații și ne-am bucurat. La lansarea invitației, nu am zis nu, ci dimpotriva, am zis “ai grijă că eu sunt în stare să vin!”. Am fost acasă într-un weekend şi (cum trebuie să fiu pe fază 24/24) am lucrat o sâmbătă întreagă, iar când mi-a trimis o poză de la ski cu nişte munți cum doar pe “Google” vezi, am zis gata, până aici ți-a fost! Iar peste 3 zile i-am trimis biletul de avion 🙂

Când mi-am luat biletul (nu mă pot abține să nu zic că în acea seară am primit mesaj “astăzi mi-am cumpărat pantofii”… pe când unii se pregătesc de nuntă, altora le arde de ski la 3000++ m), mi se părea că mai este atât de mult până atunci, dar iată că au venit şi aceste zile.

Am avut parte de nişte zile… minunate! Şi greu de descris în cuvinte.

Am vizitat orașul Zurich, prin ploaie, dar nimic nu mai conta, fericirea era prea mare, apoi am fost în două zile la ski: în prima am fost la glaciarul Aletsch (unde am văzut pentru prima oară cum e să ai o hartă cu pârtiile), în a doua la Zermatt (unde am văzut ce înseamnă să schiezi la peste 3500m şi cum poți ajunge dintr-o țară în alta… pe schiuri), iar între, am petrecut o zi alături de români frumoşi și luminoşi, zi în care nu doar că ne-am încărcat bateriile “fiziceşte”, însă am primit şi daruri speşăl.

Înainte de plecare, nu se putea fără… vizita la “muzeu”! Me? Just a visitor, others… real Zooglers 🙂
Cum o fi să ai la servici săli special amenajate pentru relaxare, pentru muzică, pentru dormit, citit, jucat, cântat? A, plus nelipsitul și mult-cunoscutul tobogan din sediile lor 🙂

Restul… în imagini şi în suflet. Mai pot spune doar Mulțumesc!

Viață?

* să ajungi să dai bani pe nutriționist pentru că eşti prea ocupat şi nu ai timp să găteşti?

* să îți faci abonament la sală doar pentru a merge pe bandă? (serios??? oamenii nu mai au timp nici măcar să meargă pe jos??)

* să nu ai nimic de mâncare în frigider pentru că este mai comod să ieşi în oraş?

* să intri în rând cu lumea (fără să vrei) şi te trezești stând cu ochii în telefon: pe stradă, în metrou, la servici?

Dimineața la metrou suntem ca nişte roboței, care-cum urcă în metrou, direct cu telefonul în mână; stau unul lângă altul și sunt atât de în lumea lor, încât ignoră tot ce se întâmplă în jur şi se trezesc după câteva stații că au stat în tot acest timp lângă o persoană cunoscută “scuză-mă, nu te-am văzut!”…

La servici stăm cu toți patru uochii în monitoare (cu cât mai multe, cu atât mai “profi”, ca să fim siguri că ne “hrănim” bine dioptriile şi cresc de la trimestru la trimestru), dacă mai stăm şi cu căştile în urechi (că doar de ce ai schimba o vorbă cu colegii?), atunci avem o comunicare lipsă şi mai asigurată. Şi ca să fie treaba şi mai oablă, acasă majoritatea locuim singuri, în chirii… şi cam atât a fost cu grăitul pe ziua de azi! Şi-apoi te miri de ce ajungem la psihologi și psihiatri? Şi-apoi te miri de ce nu răzbesc să evadez de aici în weekend-uri? Ba, să nu te mai miri!

Nu mai socializăm, dispare comunicarea dintre oameni, ne sălbăticim! Trece viața pe lângă noi şi noi habar n-avem!

Şi uite aşa, ajungi să vezi lumea altfel: să te bucuri mai mult de o simplă plimbare pe jos, să asculți păsărelele cântând dimineața devreme, să te bucuri de soarele cel luminos care se chinuie să răsară de printre blocurile gri, triste și comuniste, să te bucuri de orice moment de linişte găsit.

Pentrucă:
* am început să merg mai mult pe jos şi la munte;
* mai nou există mâncare la mine în frigider şi nu îl mai țin chiar pe post de dulap;
* decât să stau cu ochii în telefon, mai bine mă uit la cei din jurul meu… şi zâmbesc.

PS: Viața de corporatist!

PS*: Doi muncitori de pe şantier, privind puhoiul de corporatişti ce ieşea de la metrou îndreptându-se spre clădirile înalte cu pereți de sticlă: “bă, da’ ăștia a-nvățat carte, nu ca noi!”…

PS**: “Cafea mai mare de 100 ml nu aveți?”… la corporatişti este valabil anunțul “consumați cel puțin 2 litri de cafea pe zi!”

Era un cântec care zicea aşa: “Mamăăă, bate-mă de vrei, da’ vino să mă iei!”

Pam-pam!

Dimineața eşti altfel…

Cine se trezește de dimineață, are ocazia să te vadă altfel…

Pentrucă de la o vreme mă trezesc când încă mai prind “ora albastră” şi eşti atât de diferit…

E linişte… e atât de linişte încât abia acum se trezesc şi păsările și se aud cântând de bucurie, în acest aer răcoros și matinal, se simte mirosul pomilor abia înfloriți, azi dimineață se auzea până şi avionul trecând pe deasupra (şi nu, nu avea de gând să aterizeze la noi), parcă simți că poți respira altfel, priveşti spre blocuri şi vezi cum încep să se aprindă luminile apartamentelor, dar în același timp sunt oameni care deja sunt în metrou… oare ei au apucat să observe și să se bucure de acest nou început primăvăratic?

Bucură-te, bucurie!

Remember…

“Don’t ever be lonely,
Remember I’ll always care
Wherever you may be
Remember I will be there.”

Finitul infinit

“Infinitul îşi cântă muzica în limitele finitului.”

PS: cum e albastrul tău, prietene?