Posted in Ganduri

„O zi deosebită!”

Fix asta ni s-a urat după ce ne-am luat porția de cafeină energie de la Meron (locul în care ne-am încălzit și în luna lui martie).

Apoi am plecat, la deal, ușor, spre munțișori, privind la norișori, dis-de-dimineață.

După ce ne-am învârtit un pic să găsim punctul de plecare, nici nu ne-am poziționat bine pe cărare și ne-au întâmpinat… ele, dragele de ele, cele albăstr_ele… afin_ele!

Nu știam că nu ai mai cules niciodată afine direct din mediul lor și mi-a plăcut teribil de mult când ai observat că eu mai mult stăteam și mă uitam la tine; atunci m-ai întrebat dacă nu îmi plac, dar eu… stăteam și mă uitam, mă minunam de cât de bucuroasă erai! De câtă fericire era pe chipul tău! Doar pentru că ai ajuns la munte, la aer curat, în natură, printre pomi și printre flori, printre afine și zmeure. Cât despre multul verde, despre soare și albastrul de la orizont, nu mai are rost să spun nimic. Anumite lucruri e mai bine să rămână în(tre) noi.

A avut dreptate tipul de dimineață, chiar am avut o zi deosebită! Și nu îmi rămâne decât să îți mulțumesc din tot sufletul meu pentru toate aceste zile, una mai deosebită și mai minunată decât alta! 💝

(© all rights reserverd to sis)
Posted in Ganduri

Tu nu mu_safir

musafir = persoană venită în vizită în casa cuiva sau căreia i se oferă vremelnic ospitalitate [DEX].

Eu nu stau nici la casă și nu ți-am oferit nici vremelnic 🙂 și nici ospitalitate => tu nu musafir, no așa! ✅

Și acum să trecem la lucruri serioase, cum ar fi… cum te-ai plimbat tu două zile jumătate singură prin oraș, pentrucă eu eram la servici — vezi de ce ziceam mai sus că nu ți-am oferit ospitalitate? Dar mă bucur că ai găsit locuri colorate și că ai revăzut acum frumoasele flori care hibernau în martie când le-ai căutat. Cât despre cafelele și prăjiturile descoperite, nu vom scrie aici 🤭

Mi-a plăcut tare mult să știu că ies de la servici și mă întâlnesc cu tine prin oraș, știindu-te la peste 300 de km distanță, iar de data asta erai aici… (atât de) aproape! Te-ai plimbat tu, dar m-ai plimbat și pe mine, am mai descoperit lucruri și locuri noi, am mâncat, am povestit și iar ne-am plimbat (ca babele? nuuuu, că noi avem troti și cântăm când ne dăm pe ea :)).

Mulțumesc pentru bucuria steluțită! 🌟

Posted in Ganduri

„Bătrânul meu prieten”

Anii trec, bucuriile se numără!

Și uite așa se face că am venit de la Cluj, direct la tine pentru a-ți ura „La mulți aaaaani!” 🎉 și să îmi faceți tatuaaaaj! Hihi, tocmai mi-am dat seama că toate avem vârsta cu 3* (acum, că noi două mai avem și câte o cifră după… nu mai contează) :))

“Să trăiești mulți ani, bătrânul meu prieten, iar eu să fiu acolo să îi număr!”

Posted in Ganduri

What friendship is about

Because sometimes you wake up with a link that takes you to these words…

To My Best Friend Who Doesn’t Know How Strong She Is

To the one I know I will always have by my side,

First off, thank you. Thanks for dealing with all my shit: my mess, drama, tears, and weirdness. There are so many reasons why you are my best friend; you are funny, amazing, kind and unbelievably supportive. I am beyond lucky to have someone that gets me and has been there with me through the best of times and the worst of times.

You are strong.

Life is difficult; I think we have both realized that by now. Whether you believe me or not you are kicking everything being thrown at you in the ass. You have been through everything and more and have always come out of it a stronger, and better person. You are never alone and you know that; we have been there for each other for years and that will never end.

You are special.

I have never met anyone with a bigger heart than you; you sympathize with anyone that comes to you for advice. You take things to heart and look at the world in a unique and beautiful way. You appreciate the little things in life, watching Dance movies with your mom, a late night snack at Taco Bell, driving with the top down and dancing like no one is watching.

You are beautiful.

You are way more beautiful than you think. You’ve got softness to you that is calming, a smile that is contagious, and a gorgeous girl with so much to offer. You are filled with love and compassion, an amazing writer, dancer and overall an amazing and beautiful person.

You can get through anything.

I know you are going through a hard time right now, but look at how far you’ve come. You have gone through way worse and you will get through this just like you have in the past. You will become even more powerful than you already are. You are experienced and that’s part of what makes me love you so much. We have gone through a lot together and we know that whatever life throws at us we can handle it.

I am always here.

Your hardship is my hardship, but keep your head up high just like I know you can. You have so much love in your life, from your family, your friends and me. I love you, I have never had a friend like you and I am so grateful every day because of it. You are going to get through this. You are going to get through it because you are, powerful, you are beautiful and you are strong.

~Written with love and appreciation for the most amazing friend I could ever ask for~

PS: I will always “miss you, kiss you, love you!”

Posted in Ganduri

De la fân la lemne

O fotografie cât o mie de cuvinte!

Nu am drepturi de autor asupra ei, dar e foarte descriptivă pentru acest weekend.

Va trece febra musculară pe care o (re)simt zilele astea și vor rămâne doar amintirile cele mai dragi și Bucuria primită (și steluțită)! Nu ai cum să nu te umpli de Bucurie, nu ai cum să nu te încarci Acolo, nu ai cum… când ți-e mai mare dragul, te dăruiești!

Sper să nu mai treacă la fel de mult timp până data viitoare… ne așteaptă fânul și the „crazy bees”! 🙂

Mare mulțumire pentru tot și toate!

Posted in Ganduri

„Semne bune Gustar are”

Sau… ce ne-am face fără observațiile prietenilor dragi?! 🙂

Tocmai mi-am dat seama că ne-am văzut 3 weekend-uri din 4 câte ai stat la bunici! (noroc că într-unul am fost eu plecată din țară, că altfel…).

Mă bucur că s-au rânduit în așa fel lucrurile, încât a ajuns și Ș’ la Sibiu, mi-a plăcut mult strategia întâlnirii și a transferului bine sincronizat la Sebeș, dar mai ales cel al împărțitului nopților („Da’ o noapte nu-ți ajunge?”) :))

După o plimbare prin Sibiu by night și o noapte cu povești povestite până la ore mici, am mers să îi revedem cu drag pe Camaleși (cam gata cu vacanța de vară petrecută la bunici). Iar de acolo, unii au mers la Castelul de lut Valea Zânelor, iar alții… la deal,

pe vale,

agale,

în plimbare,

cu soare 🙂

Mulțumesc pentru Bucuria steluțită!