Când totul e alb de plin

Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greșit. ~ proverb japonez

Pe dealuri și pe coclauri

Când îmbini munca… cu plimbarea 😀

Martie cel dintâi…

a venit cu cea mai rece zi de când sunt eu în Clujul ăsta! (un anișor fără trei săptămâni) și tocmai azi, dar tocmai astăzi, în toată splendoarea celor -17 grade, am ieșit la vânat de poze dis-de-dimineață… pentru prima oară „oficial”. Din păcate nu am apucat să descarc pozele de pe aparat, iar în weekend voi fi plecată, dar… eu zic că merită și acest mic preview:

Cine o fi…

O fi muntele de vină, or fi omuleții ăștia dragi, o fi iarna, o fi sâmbăta, o fi… ceva! Trebuie să existe un motiv pentru care am sentimentele astea atât de puternice: simt că am atâta bucurie de împărțit! Am ajuns iar să sufăr… de “fericire incurabilă şi inexplicabilă”! Îmi vine să iau în brațe pe toată lumea, să îi molipsesc cu dragoste pe toți, să o ia să o împartă mai departe şi să fie fericiți!

Bucurați-vă! Bucurați-vă de tot ce aveți!

Să învățăm să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem şi primim zi de zi!

PS: am avut o zi cu de toate: de la ninsoare, ceață, vânt, soare şi până la ploaie… cu clătite 🙂

Altitudine: 2000m++. Temperatura: 20°–

Să ajungi acolo şi să vezi lumea de sus…

Să mergi, să urci, să simți scârțâitul zăpezii sub picioare, să vezi cum îți îngheață apa în sticlă, să cânți, să râzi, să îți înghețe genele și să ți se aburească ochelarii, să îți fie cald, să tragi de tine atunci când simți că nu mai poți, să îți simți inima bătând cu putere, să fii atât de baricadat încât să-l întrebi pe cel de lângă tine “E frig afară?”. Singurul moment când simțeam cele -20° era când scoteam telefonul pentru a face poze… după care îmi lua 15 minute doar să îmi dezgheț mâinile.

Știu că fotografiile nu vor reuși niciodată să redea realitatea, dar vorba cuiva “ne ajută să ne ținem amintirile vii”…

Am trăit această experiență alături de un grup de oameni frumoși, însetați după frumusețile acestei țări, bucuroși să mai descopere locuri deosebite, oameni care își dau seama ce patrie bogată avem și oameni care încă îi mai cântă acestei țări cu ocazia de 24 ianuarie.

Aer curat, zăpadă, soare, liniște… “3 cuvinte: mi-nu-nat”! 🙂

 

PS*: Asta e întrebarea “To cave or not to cave?” :))

Acasă

Mi-aș dori ca atunci când merg Acasă, ziua să aibă cel puțin 50 de ore!

Chiar dacă știu că acest lucru nu este posibil, am profitat de fiecare minut al puținelor ore pe care le am la dispoziție în weekend-urile pe care aleg să le petrec Acasă.

M-am trezit cu mare drag și cu un larg zâmbet pe față pentru a merge să-i ascult pe copiii cei frumoși cântând și umplându-mi sufletul cu bucurie!

Apoi, am petrecut timp prețios cu „dom’ profesor”, cel care pentru mine a fost mereu un tată și un profesor exemplar, în toate lecțiile vieții pe care mi le-a dăruit cu dragoste și fericire. Stând în sală, în acea atmosferă de competiție, mi-am dat seama că întotdeauna ceva în mine va bate cu putere când vine vorba de sport, iar în minte, mereu îmi va apărea inevitabila întrebare „De ce oare nu am curaj să îmi urmez visul?”

<<Prieteni>> „Știu că tu vii de la sute de kilometri, dar eu chiar n-am chef să ies din casă…” vs „Ești în Sibiu?? Super! Ne vedem, cum să nu! Oriunde și la orice oră!” … cum să nu-i iubești? Pe toți, cu mic, cu mare!

Duminică… Acasă… cupola cu steluțe… nu se putea să plec de Acasă fără să merg să îmi încarc sufletul cu (măcar) o steluță de Acolo; cât despre îmbrățișarea primită cu suflet, nu pot spune decât că va rămâne bine întipărită acolo unde trebuie… Mulțumesc, pentru că ești!

 

18. Throwback

One of the childhood throwbacks from Christmas …

17. Winter wonderland

Because Winter is my favorite, I could consider the entire season a „Winter wonderland” 🙂