Posted in Ganduri

23 Octombrie

Astăzi este ziua ta și ca în fiecare an, venim la tine în vizită. Mama a fost mai devreme și   ți-a adus flori și lumină, eu însă am venit mai târziu, îți place noua mea bicicletă?

Mama și-a format obiceiul de stă cu tine la o țigară, eu am stat doar acolo lângă tine cuminte, cu gândurile departe la amintirile din copilărie și ochii înlăcrimați. E așa de liniște acolo la tine, cerul era de un albastru absolut, fără pic de nor! Am stat și am ascultat liniștea împreună, ce liniște plină de pace!

Oare cum e acolo sus la tine?

Îmi e dor să te aud spunând “Americă cu dolari!”

Posted in Ganduri

Merci vs. Mulțumesc

“Merci”, “mulțumesc”, “îți mulțumesc” … sunt 3 feluri diferite prin care poți mulțumi cuiva.
“Merci” este cel mai puțin formal, cel mai colegial aș putea spune. Deja când spui “mulțumesc” cuiva, parcă arată un respect față de persoana respectivă, sună diferit și după caz, fie o zici din politețe, fie cuiva drag.
Pe când dacă spui “îți mulțumesc”, este atât de personal, subliniază atât de bine faptul că acea persoană chiar ți-a făcut un bine, te-a ajutat, ți-a dăruit un gram de fericire, iar tu îi ești recunoscător pentru asta.

Se zice că “mulțumesc”, “iartă-mă” și “te iubesc” sunt cel mai “greu” de pronunțat de către cineva, poate nu pentru toată lumea, poate unii au fost crescuți diferit și au fost învățați când și cum să folosească aceste expresii.

La alții în casă însă … aceste cuvinte nu au fost pronunțate niciodată …

Posted in Ganduri

15

Un suflet care face parte din familie timp de 15 ani de zile, este ceva incredibil și greu de descris în cuvinte.

Eram în clasa a VI-a când a adus-o mama la noi în casă, era un ghemotoc de blană mic și negru cu o fundiță roșie la gât. Plină de viață și cu chef tot timpul de joacă! Doar noi știm câte mingi de tenis erau prin casa asta și ce curat era în hol la categoria încălțăminte … după ce ne-a ros și cei mai buni adidași, ne-am învățat minte să îi punem prin dulapuri! 🙂

Am terminat școala generală, am terminat liceul, facultatea, masterul, iar ea e tot acasă, plină de bucurie și entuziasmată de fiecare dată când intru în casă.

Mi se pare genial să știe să ceară de mâncare, să ceară apă, știe care este diferența între sunetul cheilor de la pod și cele de la pivniță, cum aude sunetul cum se îndreaptă spre ușa corespunzătoare. Știe să mă trezească pentru că are nevoie să iasă în curte, are și un stil anume de a se da pe lângă mine, de chiar dacă este sâmbătă și eu vreau să dorm, iar ea are nevoile ei la ora 8 dimineața, e atât de dulce când vine și mă trezește și cum vede că am deschis ochii deja începe și se agită și dă din coadă de fericire … că m-a trezit!

Oferă o dragoste necondiționată! Tot ce cere este să o scot la plimbare (ah, cât de mult iubește zăpada), să o hrănesc și să mă joc cu mingea cu ea sau de-a v-ați ascunselea 🙂

Aș putea spune că în acești cincisprezece ani, m-a crescut ea pe mine! Însă acum, vârsta ei își spune cuvântul, a încărunțit, îi cad dințișorii, nu mai aude prea bine, dar parcă acum o iubesc cu atât mai mult și simt că acum ea are mai multă nevoie de mine.

Când eram mai mică, iar ai mei mai plecau de acasă în weekend, niciodată nu mi-a fost frică să stau singură, pentru că fiind cu ea in casă niciodată nu m-am simțit singură.

E un suflet care mi-a fost alături la rău și la bine, mai ceva decât cel mai bun prieten.

PS: “Not every person knows how to love a dog, but every dog knows how to love a person!”

Cherry

Cherry
Cherry
Posted in Ganduri

Atipic

Mi-am dat seama că eu de câteva luni duc o viață atipică!
În dimineața aceasta am dus pe cineva într-un loc exact la ora dimineții când traficul este în toi: toamnă, frig de scoți aburi, ora 7:30 când toți copiii merg la școală sau la facultate, iar oamenii mari la servici, mașini peste mașini, autobuze pline și cu geamurile aburite … este acea agitație specifică dimineții când fiecare merge pe stradă îngândurat și gata pentru o nouă zi.
Mi-am dat seamă că eu sunt ruptă de acea rutină, nu mă încadrez deloc în viața cotidiană, dar voi intra curând și eu în ritm cu lumea și atunci ne vom întâlni în pași de dans în fiecare dimineață, ascultând propriile melodii.

O zi minunată la toata lumea!

Posted in Ganduri

Puncte …

Puncte de suspensie … trei puncte … și iar puncte de suspensie …

E ciudat și funny în același timp, cât loc de interpretare lasă cele trei puncte de suspensie într-o scriere … pur și simplu simt nevoia unei pauze, iar virgula mi se pare că niciodată nu este suficientă …

Și uite așa în cinci rânduri am pus de cinci ori cele trei puncte de suspensie … șase!