Pentrucă a trecut o lună și jumătate de când nu i-am mai văzut ochișorii, am recuperat acum și ne-am jucat și am mâncat și ne-am dat în spectacole 😀
I-au terminat și camera puiului de om (nu avea pat pe măsură) și în această noapte urmează să doarmă pentru prima oară în camera ei proprie și personală 🙂
Iar cadoul de la nănașa stă frumos deasupra patului…
În dar ți-am adus Lytoșiii! :))
Nu, nu erau plănuiți pentru tine, dar vorba ta „nu-i pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește!” și pentru că nu mi-am găsit mie pe măsură, de bucurie, ți-am luat ție! Măcar cineva tot e fericit în familia asta! Ți i-am dat mai devreme cu o săptămână, pe criteriul că nu mai aveam răbdare și mi s-a părut cel mai potrivit cadou așa, ca de început de școală. Ce, doar copiii să poarte haine (respectiv șoșoni) noi în prima zi de școală? 🙂
Am venit Acasă, cum aș fi putut să nu?! Mai ales că această minunată zi a picat tocmai sâmbăta, nici că se putea mai bine! Dacă eu ți-am dat deja cadoul de săptămâna trecută, astăzi ai mai primit cadouri doar de la băieți: de la nepotu’, de la fiu’ și de la ză best soț!
Juniorii au avut ceva activități fotbalistice, dar eu i-am luat frumos pe ai mei și am ieșit și am mers la plimbări, prin împrejurimile Sibiului. Am găsit noi o pensiune frumoasă „acolo unde cade pădurea pe voi” (acestea au fost reperele primite pentru a găsi acel loc) și am petrecut timp împreună! Că până la urmă despre asta este, mai ales că mereu când merg Acasă simt că sunt tot pe fugă și nu petrecem atâta timp pe cât am vrea. Dar acum, această zi mi-am dedicat-o doar lor. Până ne-am luat ceva de mâncare, ne-am jucat un ping-pong (unde mi-am luat-o cu brio — om de birou, nu te pune cu profii de sport!), apoi am gustat fiecare din mâncarea celuilalt (că doar de-aia suntem o familie), am stat în hamac, am privit cerul și ne-am bucurat de liniștea și verdele pădurii.
Seara au venit niște prieteni de familie la o poveste și o plăcintă… făcută de noi 3 în acea dimineață: tata a spălat merele, eu le-am dat pe răzătoare, iar mama le-a pus în plăcintă… team-family-work! 😀
La mulți ani frumoși, mumi! Să ne trăiești!
Întâlnim oameni, în diverse medii, în diverse locuri, oameni care apar în viața noastră și acolo rămân! Oameni pe care îi revedem, pe unii mai des, pe alții mai rar, iar pe alții întâmplător:
„Și se întâmplă să stai în agenția teatrului, în timpul Festivalului de Teatru și să intre la un moment dat un om drag tare pe care nu l-ai mai văzut cu anii! Dar apoi îți dai seama că omulețul e neschimbat și că ți-e la fel de drag cu toți anișorii ăștia trecuți prin care ochișorii nu s-au văzut și nici scrisurile nu au fost prea prezente, dar așa îți dai seama de oamenii neprețuiți pe care îi porți în suflet, cu Bucurie! Să îmi trăiești!” 
„And the award for the best birthday wishes goes to…”
Pick me, pick me! :))
Pentrucă i-am făcut sufletul să zâmbească, pentrucă ne cunoaștem de când făceam volei, iar eu eram în școala generală, pentrucă mergeam acasă împreună după antrenament, pentrucă mereu mi-a spus „talentata” și îmi spunea să nu renunț, că voleiul a fost inventat pentru mine, pentrucă după ce a terminat liceul cu predare în limba germană a plecat la Timișoara la Facultatea de Arte și Design, iar eu eram foarte contrariată – îmi imaginam că toți cei care studiază la Bruk pleacă în Germania (lucru care mi s-a demonstrat mai târziu și iată că acum sunt ani de zile de când locuiește acolo), pentrucă nu pot să uit de ziua ta #forever18sept, pentrucă #viațădeartist, cu ♡
Am împlinit doi anișori, da eu, de când am devenit nănașa celui mai drag Ghemotoc… a’ meu!
Aici este despre împlinirea primului an.
Timpul trece, repede… prea repede, iar tu crești și te schimbi zi de zi, lună de lună. Iată că în luna iulie ai împlinit 2 anișori deja și m-ai dat gata cu recitarea felicitării pe care ți-am dăruit-o de ziua ta, în care îmi spui că oricum vin, că am o bucurie! (păi cum să nu am?!?) Apoi, spre finalul lunii, am mâncat amândouă mure, ne-am jucat și am reușit să te fac să râzi cum nici mami tău încă nu te-a mai văzut (ea zis-a asta, nu yo).
A trecut deja mai bine de o lună de când nu ți-am mai văzut ochișorii, dar viiiiiin, vin că doar am o bucurie („asta tu ai zis-o”)!
Până atunci, trimit cele mai bune gânduri și Bucuriiiii! (parcă a căpătat alt sens cuvântul Bucurie de când te-am auzit pe tine pronunțându-l, cu a ta voce, de copilaș mic și drag)
„Voi, munţilor mândri, moşnegi cununaţi Cu stelele bolţii albastre, În leagănul vostru de codri şi stânci Dorm toate poveştile noastre.” (Octavian Goga)
Au trecut trei ani și un pic de când nu am mai mers cu cortul, de atunci de când… făceam întreceri cu picurii pe cort, cu sufletul cel colorat 🙂
Cam greu accesul, dar când știi că urmează să mergi pe munte cu 40 și ceva de omuleți, schimbi atâtea transporturi câte sunt necesare și oricâte escale (Cluj – Sibiu: singură cu mașina, Sibiu – Brașov: tren, Brașov – Cheia: mașină plină cu copii dragi).
Revăzut omuleții cei dragi, chiar când mi-am făcut rucsacul am găsit în buzunarul gecii biletul de tren din 21 aprilie de când am fost ultima oară, tot cu ei, în Munții Baiului.
Povești povestite, pe drum, pe cărări și poteci, printre picuri și printre razele de vânt, luat cina la grămadă, în jurul focului, cântat La mulți ani și băut șampanie în vârful muntelui, acompaniați de nelipsitele cântece de munte… Bucurie să fie, restul… în suflet.
– D, vezi că mergem un pic până în Păltiniș.
– Dar nu faceți toată creasta, nu? :))
Am fost în Muzeul Satului, cu toții, am primit Bucuria zilei de sărbătoare, apoi participanții (și nu numai) au mers să mănânce, iar noi… am plecat, pe aleea alăturată, în cel mai fascinant ținut… și nu, nu să facem toată creasta, ci doar să ne retragem puțin din înghesuială, la liniște. A fost un traseu scurt și lejer, o oră și un pic, dar suficient cât să petrecem timp împreună și să povestim, până când au început „copiii” să sune după noi. La întoarcere ne-a alergat puțin și ploaia, dar… parcă nici nu o mai simțeam.
Ne-am întors în oraș, la strâns copiii să îi ducem acasă – a fost ca în tabără la mine! Au plecat ai mei de acasă și ne-au lăsat casa la bătaie. Vineri seara au venit doi băieți, apoi sâmbătă seara am fost șase împărțiți care pe unde am apucat.
Duminică de dimineață am mers la catedrală cu toții, apoi am dat o tură pe centru unde ne-am tras maximele porții de râs! G. și al lui clop cu pene de păun au fost atracția turistică a orașului! S-a pozat cu italieni, nemți, sârboaice, români plecați în Germania, dar veniți acum în concediu în țară… a fost ceva incredibil și greu de imaginat cât „succes” a putut avea ținuta lui (pentru că doar el avea costumul complet, à la carte). Nouă nu ne-a rămas decât să îi mulțumim pentru deosebita ocazie de a-i fi alături și că așa, ne-am simțit și noi admirate :))
Iar eu nu pot decât să mă bucur că iau parte la toată această creștere!
Am petrecut câteva ore împreună (că nu a fost chiar o zi), dar au fost pline de povești și încurajări pentru ceea ce urmează.
După-masă am mers până la Mănăstirea Mihai Vodă și, ca un prichindel ce e, a și observat leagănul (lucrul pe care eu nu l-am văzut până atunci):
Seara am ajuns Acolo, am mâncat și apoi am stat la povești… s-au strâns cam multe nespuse.
A fost porția de apă de care sămânța avea nevoie. Timpul prea îndelungat a adunat multe acolo și a fost nevoia mai mare decât mi-aș fi dat eu seama, bine că Părintele nu a stat pe gânduri, iar dimineață m-a luat la „duș sufletesc” 🙂
Bucuria zilei a fost urmată de acest răsărit:
Iar revederea s-a încheiat cu toate încurajările de rigoare, urmează un pas mare pentru un prichindel mic! Să îți fie această experiență înspre creștere… din multe puncte de vedere (nu toate, știi tu cum rămâne cu creșterea în lățime) :))
Grijă de tine acolo, să înveți cât mai mult și cât mai multe lucruri utile și interesante, să te bucuri de toată această experiență și să profiți de această oportunitate, să vizitezi și să descoperi locuri noi și frumoase!
Locuiesc într-o parte a orașului și nu prea am drum prin centru decât dacă îmi fac… speșăl. Așa am făcut acum într-o zi când am zis că „mă duc la oraș” și am mers la plimbare prin centru, am intrat puțin și prin magazine (clătit ochișorii), iar la întoarcere am luat tot parcul la pas. Era Festivalul Vinului, iar într-o parte era un ecran mare pe care rula un film unde oamenii stăteau pe iarbă și îl vizionau. Nu mi-a trebuit mult până mi-am găsit un locșor și uite așa am vizionat „The history of love” (un film de Radu Mihăileanu).
Și, ca răspuns la întrebarea ta curioasă „De unde începe istoria?”, mi-a venit acest gând: Istoria începe… atunci când doi oameni se întâlnesc 🙂
39… t-r-e-i-z-e-c-i ș-i n-o-u-ă de ani! 39 de ani de căsnicieeeee! Atât împlinesc ei astăzi!
Și… nici că se putea nimeri mai bine decât să își sărbătorească aniversarea nunții… cum altfel decât participând la o… nuntăăăă?! :))
Deși departe de ei fizic în această zi, am avut grijă să îmi fac simțită prezența – mulțumesc Spiridușului (acum chiar ți se potrivește bine acest nume) pentru tot ajutorul și toată complicitatea 🙂
This one’s for you, my brother… from another mother!
It’s always the people that you least expect that surprise you just by… being! We’ve met in the US, we worked together and we were like brothers! We talked to each other about anything, we laughed out so loud together, I was there when you needed me and you were by my side when I needed you.
Time passed by, I left the Unites States, but we kept in touch and we cared about each other years after that. You are a married man now, your life has not been easy on you lately, our messages got shorter and we didn’t speak in a very long time, but today, when you called me it was like we didn’t speak since the day before. It has been more than 5 years since I came back, but we still talk about it like it was yesterday.
I told you about my tough times and your answer was as simple as “why didn’t you call me?”
Thank you for all your advices about “Stop being so picky!” 🙂
But I will end my story with this one: “Find a soul!”
PhotogrAndra 