Capitala, orașul cel „mare și agitat” a devenit pentru mine o sursă a liniștii și a curăției.
În urmă cu mai bine 3 anișori am primit ascultare în a-mi găsi acolo doctor de suflet, a durat cam trei luni căutarea (încă nu știu dacă eu l-am găsit pe el sau el pe mine), dar a fost exact ceea ce am avut nevoie.
La final de februarie ne-am cunoscut, iar la exact doi ani după, m-am mutat în alt oraș. Mi-a spus să îmi caut pe altcineva, mai aproape (fizic), dar nu pot, efectiv nu aș putea, cel puțin nu acum, când simt că am atâta nevoie de ajutor și îndrumare.
Așadar, nu îmi rămâne decât să parcurg cei 460++ de kilometri până acolo pentru a-mi umple sufletul de Bucurie și de a primi curaj și întărire pentru a merge mai departe, înainte și cu inima Sus!
De când ne întâlnim mai rar, revederile sunt altfel. E mai mare bucuria și mai puternică îndrăgirea. La ultima noastră întâlnire, mi-a făcut o mare surpriză și anume, cum s-a gândit el la un „program” pe care mi l-a comunicat cu o zi înainte.
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt.
În mintea mea, când aud cuvântul „pelerinaj” mă gândesc la un grup de oameni și… așa mă și așteptam conform mesajului primit, dar acest pelerinaj a fost unul cu atât mai special, încât am fost doar noi, el și cu mine.
Știi cum erau profesorii când mergeau în excursie cu copiii? Ajungi să îl vezi altfel pe acel om, îi mai vezi și alte laturi, nu doar pe acelea din spatele catedrei. Exact asta am simțit și eu acum. Ne-am urcat în mașină și am plecat, am povestit, am mâncat, ne-am plimbat și… pentru prima oară l-am văzut la o slujbă stând în spate (adică nu era el cel care slujea), doar stătea, asculta și se ruga.
Îmi e Părinte duhovnic, dar în același timp îl simțeam atât de aproape, ca pe un frate (părinții nu știu întotdeauna toate năzbâtiile pe care le fac copiii), dar el știe tot, absolut tot, ce am făcut, ce fac și (cer ajutor și îndrumare despre) ce vreau să fac. Am petrecut mult timp împreună în toată această plimbare, iar întrebările (mele cele multe) nu au lipsit să apară, primind răspunsuri pe măsură.
Înainte de a pleca din București, mi-am dorit să mai ajung într-un loc… speșăl.
În luna octombrie, când a fost prăznuit Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, a fost adus din Rusia și un fragment din moaștele Sfântului Serafim de Sarov („sfințișorul” meu ocrotitor, așa cum îl numește cineva). Am mers Acolo și odată ce am ajuns în față, mă simțeam ca un copil care a venit să vadă pe cineva drag, pe cineva căruia, neștiind, i-a simțit lipsa.
În biserică aveau loc pregătiri, în acea seară urma să aibă loc o cateheză. Erau o mână de doamne și domnișoare; fără să stau pe gânduri am pus mâna și am ajutat la strâns covorul, la adus și aranjat scaune și orice a mai fost nevoie (atât cât mi-a permis timpul). Acele puține câteva minute petrecute acolo m-au făcut să mă simt de-a casei… foarte repede! Am plecat de acolo cu un larg zâmbet pe buze și cu o Bucurie imensă în suflet!
Mă bucur enorm că am reușit să re-văd și câțiva omuleți dragi… mulțumesc pentru Bucurie!
PhotogrAndra 