Îmi doream atât de mult să ajung Acolo, încât mi-am luat zile de concediu, speşăl! Pentru că în vară am mers doar pe weekend şi am simțit că a fost totul pe fugă și parcă nu am reușit să mă bucur pe deplin.
Am plecat… singură (da, ştiu, niciodată nu suntem singuri) cu același tren cu care am mers şi în urmă cu patru luni cu o întreagă gaşcă de oameni frumoşi și curioşi (aventura cu biletele fără loc şi statul pe valize pe culoarul trenului o noapte întreagă este ceva ce nu se uită!).
Am trimis odată o scrisoare pe o stradă din Luduş, iar acum, din tren, i-am trimis mesaj acelui destinatar şi i-am spus că voi fi în trecere pe acolo… no, cum ne-cum, unii chiar n-au somn! Şi uite aşa, unii oameni primesc necunoscuți în casă și le mai oferă şi un culcuş bun şi călduros… pentrucă oamenii frumoşi se descoperă prin alți oameni frumoşi… mulțumesc “nestrăinule”!
Am ajuns Acolo a doua zi, plină de energie şi cu spor de lucru! Dacă nu ştiam până acum anumite lucruri, cu siguranță le-am învățat Acolo, într-un mediu minunat, plin de oameni frumoşi şi muncitori; printre “ascultări” se numără: strânsul fânului (pentru că toate au un început), pregătirea lemnelor pentru iarnă (ajutor oferit în schimbul ascultării unei voci minunate), clătirea și ştergerea vaselor după câteva sute de omuleți şi câte şi mai câte! Toate au fost făcute cu cel mai mare drag, iar răsplata primită a fost o bucurie îmbucurătoare și fără de măsură!
Cât despre îmbrățişările cu suflet primite la final de la copiii cei minunați, nu voi scrie nimic aici, voi spune doar că abia aştept următoarea revedere.
PS: uneori mă întreb oare ce am făcut să merit toate astea…
PS*: îți mulțumesc pentrucă eşti! îți voi rămâne mereu recunoscătoare!**
PhotogrAndra 